Doxologia Publishing House, Junior Department, to appear
De fapt, Marie nu voia să se desprindă de masa de Crăciun pentru că descoperise ceva încă neobservat de ceilalţi. După plecarea în marş a husarilor lui Fritz, care staţionaseră în formaţie de paradă aproape de pom, a ieşit la lumină un omuleţ admirabil, ce stătea acolo neclintit şi sfios, de parcă aştepta liniştit să-i vină rândul. Statura sa ar fi putut stârni multe obiecţii deoarece, pe lângă faptul că trunchiul destul de lung şi puternic nu se prea potrivea cu picioruşele mici şi subţiri, şi capul părea mult prea mare. Haina dichisită salva însă o parte din aparenţe, deoarece îl recomanda drept un om cu un gust şi o educaţie aleasă. Mai precis, omuleţul purta o haină de husari cu luciri violete, cu multe şnururi şi năsturei, pantaloni aşijderea şi cele mai frumoase cizmuliţe cu care-a fost încălţat vreodată un student, sau chiar un ofiţer: veneau ca turnate, ca pictate pe picioruşele delicate.
Ciudat era faptul că la această îmbrăcăminte se adăuga în spate o mantie scurtă şi stângace, care părea din lemn, precum şi un chipiu vânătoresc; asta i-a amintit lui Marie că naşul Drosselmeier purta la rându-i o manta foarte urâtă, precum şi o căciulă dezastruoasă pe cap, ceea ce nu-l împiedica să fie un naş foarte drag. Marie s-a mai gândit că, dacă naşul Drosselmeier s-ar îmbrăca la fel de elegant ca omuleţul de sub pom, tot nu ar arăta nici pe de parte la fel de drăguţ. Uitându-se tot mai mult la omuleţul simpatic, pe care îl îndrăgise din prima clipită, Marie vedea tot mai clar blândeţea profundă aşternută pe chipul lui. Din ochii de un verde deschis, ceva prea mari şi bulbucaţi, nu se simţea decât prietenie şi bunăvoinţă. Îl prindea bine barba îngrijită, din vată albă, crescută de jur împrejurul bărbiei, deoarece aşa i se vedea şi mai bine zâmbetul dulce pe buzele stacojii.
– Ah! exclamă Marie într-un final, tată drag,
al cui este omuleţul fermecător de sub pom?
– Ei bine, răspunse tatăl, draga mea copilă, omuleţul
ăsta va munci cu hărnicie pentru voi toţi, va sparge nucile în dinţi şi este al
Luisei la fel de mult cum este al tău şi al lui Fritz.
Cu acestea, tatăl îl luă cu grijă de pe masă
şi, când trase în sus mantaua de lemn, omuleţul căscă gura larg, dînd la iveală
două rânduri de dinţi foarte albi şi ascuţiţi. La sfatul tatălui, Marie împinse
o nucă înăuntru şi – crac – omuleţul o sparse cu dinţii, cojile se desprinseră
şi în mâna lui Marie căzu miezul cel dulce. Acum trebuie să fi înţeles cu
toţii, inclusiv Marie, că omuleţul minunat se trăgea din neamul spărgătorilor
de nuci şi practica profesiunea strămoşilor săi. Marie a chiuit de bucurie, la
care tatăl său a spus:
– Draga mea Marie, dacă tot îţi place
spărgătorul de nuci atât de mult, atunci las în sarcina ta grija şi protecţia lui,
cu toate că, după cum am spus, Luise şi Fritz au drept egal de întrebuinţare
asupra lui!
Marie îl luă imediat în mână şi îi dădu de
lucru, însă căută nucile cele mai mici, ca să nu fie nevoit omuleţul să-şi
deschidă gura atât de larg, ceea ce de fapt nici nu-i şedea prea bine. Luise i
se alătură, iar prietenosul Spărgător de nuci a trebuit să-şi îndeplinească
sarcinile, care păreau să-i facă plăcere, deoarece zâmbea mai larg ca oricând.
Între timp, Fritz obosise de atâta exerciţiu şi călărie şi, fiindcă auzea nuci
spărgându-se cu mare veselie, se duse repede la surorile lui şi râse din toată
inima de omuleţul caraghios, care, acum că şi Fritz voia să mănânce nuci,
trecea din mână în mână şi nu contenea cu desfăcutul şi strânsul maxilarelor.
Fritz îndesa mereu nucile cele mai mari înăuntru, însă la un moment dat se auzi
crac – crac – crac şi trei dinţişori căzură din gura Spărgătorului de nuci, iar
falca de jos se slăbi şi începu să atârne tremurătoare.
– Vai sărmanul meu Spărgător de nuci drag!!
strigă Marie tare de tot şi îl luă din mâinile lui Fritz.
– Ce servitor simplu şi prost, spuse Fritz. Se
vrea spărgător de nuci şi nu are muşcătura puternică – pesemne că nici nu-şi
cunoaşte meşteşugul. Dă-l încoace, Marie! Treaba lui e să-mi spargă nuci, chiar
dacă-şi pierde şi dinţii rămaşi, ba să-i cadă şi bărbia întreagă, ar fi chiar potrivit
pentru un pierde-vară.
– Nu, nu, strigă Marie plângând, nu-l
primeşti, dragul meu Spărgător de nuci, uită-te numai cu câtă mâhnire mă
priveşte şi cum îmi arată guriţa rănită! Dar tu eşti un om nemilos, tu-ţi loveşti
caii şi ai lăsa până şi un soldat să moară împuşcat.
– Aşa stau lucrurile, asta nu înţelegi tu,
strigă Fritz, iar spărgătorul de nuci e şi al tău şi al meu, acum dă-l încoace.
Marie începu să plângă cu sughiţuri,
înfăşurând repede Spărgătorul de nuci bolnăvior în batista ei micuţă.
Părinţii
veniră împreună cu naşul Drosselmeier care, spre mâhnirea lui Marie, luă partea
lui Fritz. Tatăl spuse însă:
– Am lăsat Spărgătorul de nuci explicit sub
protecţia lui Marie şi, dat fiind că acum tocmai de asta are nevoie, Marie are
drepturi depline asupra lui, fără să mai aiba altcineva vreun cuvânt de spus.
Pe lângă asta, mă miră felul în care Fritz ordonează cuiva rănit în exerciţiul
funcţiunii să-şi continue serviciul. Un bun militar ar trebui să ştie prea bine
că răniţii nu sunt trimişi niciodată pe front, nu?
Fritz se ruşină tare şi, fără să se mai
gândească la nuci şi spărgători de nuci, se duse pe furiş în cealaltă parte a
mesei, unde husarii săi, după ce instalaseră avanposturile cuvenite, s-au
retras în adăpostul de noapte. Marie căută dinţişorii căzuţi ai Spărgătorului
şi îi legă bărbia bolnavă cu o panglică albă drăguţă, pe care o desprinsese de
pe rochiţa ei; apoi îl înfăşură în batistă cu şi mai multă grijă pe sărmanul
omuleţ, care părea foarte palid şi îngrozit. Aşa îl ţinea ca pe un copilaş în
braţe, legănându-l, în timp ce se uita la imaginile din noile cărţi cu poze.
Însă, deşi nu-i stătea în fire, se supără tare de tot la râsul naşului Drosselmeier
şi la întrebările lui necontenite: păi cum de putea cocheta aşa cu un individ
micuţ şi atât de urât? Atunci lui Marie îi reveniră în minte toate asemănările
ciudate dintre naş şi Spărgătorul de nuci pe care le înşirase în gând când dădu
cu ochii de micuţ şi spuse cu toată seriozitatea:
– Cine ştie, dragul meu naş, dacă te-ai aranja
la fel de frumos ca iubitul meu Spărgător de nuci, şi dacă ai avea şi tu
asemenea cizmuliţe strălucitoare, cine ştie, poate ai arăta la fel de drăguţ ca
el!
Marie nu înţelese deloc de ce părinţii
izbucniră în râs atât de tare şi de ce nasul consilierului juridic se înroşi
atât de puternic, şi de ce nu râse nici pe departe la fel de zgomotos ca
înainte. Trebuie să fie avut motivul lui misterios.
No comments:
Post a Comment